Astra a obținut prima victorie în Liga 1 după mai bine de o lună, după ce a trecut de ASA Târgu Mureș, scor 2-0, în deplasare.
Primul gol al partidei a fost reușit de atacantul Denis Alibec, după o fază de toată frumusețea, în care a driblat mai mulți adversari și l-a învins pe Mingote cu un șut imparabil, cu șpițul. După meci, vârful campioanei a comentat reușita precizând că a fost vorba de o „inspirație de moment”.
„Sper cu victoria asta să revenim acolo, sus, unde ne este locul. Despre golul marcat, așa mi-a venit pe moment, vă dați seama. Am dat cu șpițul. Chiar ieri la antrenament dădeam cu șpițul la vinclu, să vedem care nimerește.
Este o situație foarte grea la echipă. Financiar stăm foarte rău. Sper să ne revenim. Sunt probleme. Suntem ai nimănui, dar noi jucăm și ne facem treaba…
Mă gândesc și la națională, sper să joc acolo și să dau tot ce e mai bun din mine”, a declarat Alibec la Dolce Sport, după ASA Târgu Mureș – Astra 0-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER